Tehnicianul Daniel Pancu a preluat, marţi, naţionala de tineret U21, condusă până în prezent de Emil Săndoi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Mulţumesc celor din federaţie pentru încrederea arătată. Nu eram încrezător într-o colaborare pe termen lung, dar m-am adaptat rapid. Este ce mai importantă zi din cariera mea de antrenor de până acum. Obiectivul este calificarea la turneul final, nu va fi uşor. Sper să avem continuitate", a declarat Pancu.

Marius Niculae, managerul sportiv al naţionalelor de tineret, a declarat că pe listă s-a aflat şi Cristian Chivu, dar acesta a refuzat deoarece vrea să antreneze zi de zi.

Fostul atacant a preluat naţionala Under 21, pe care o va conduce pentru următorii doi ani de zile, având ca obiectiv calificarea la EURO 2025 din Slovacia.

Daniel Pancu are 27 de selecţii în echipa naţională, pentru care a marcat de 9 ori. În cariera de fotbalist a evolut la cluburi precum Rapid Bucureşti, Beşiktaş, Cesena sau ŢSKA Sofia. A cucerit 8 trofee: titlul în Liga 1, de trei ori Cupa României, două Supercupe ale României, titlul în Turcia şi Cupa Turciei.

Ca antrenor, a activat la Rapid, Poli Iaşi şi la România Under 20, acolo unde a pregătit chiar actuala generaţie Under 21.

 

El îl înocuieşte în funcţie pe Emil Săndoi, al cărui contract a expirat după Campionatul European de tineret.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.