Antrenorul CSA Steaua, Daniel Opriţa, este în conflict cu juristul clubului Florin Talpan, tehnicianul afirmând că a avut o discuţie aprinsă cu acesta şi că i-a blocat numărul de telefon.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu vreau să mai spun mai multe. Dacă nu rămân, nu rămân că vreau eu, nu că vrea domnul Talpan sau altcineva. Plec că vreau eu, nu că mi-o cere Talpan. Talpan trebuie să se ducă de mult timp. Eu, când am venit aici, i-am găsit în liga a patra, erau de doi ani în liga a patra cu buget de Liga 2. Domnul Talpan a zis că rezolvă, dar n-a rezolvat, el a zis că vrea doar locul întâi. M-a luat la telefon, mi-a zis să plec dacă nu câştigăm cu Dinamo. I-am spus să plece el, de ce să plec eu? Că avem toate condiţiile? Să vină să vadă condiţiile. Că avem un teren de antrenament şi salariile la zi? Sunt altele, mai mărunte, pe care eu le ştiu. Dacă termin pe locul doi, normal că nu iau bonusul, dar nu e problemă, că nu-l vreau, dar eu mi-am făcut treaba. Nu e problemă, dar nu plec că zice Talpan. Chiar dacă am fi câştigat, mă gândeam să plec. Vreau mai mult. Normal că şi suporterii sunt dezamăgiţi, dar ei vin la mine, jucătorii pleacă, dar rămân eu. Dacă ar fi să rămân, e clar că vor fi schimbări de 90% în lot, nu mă ascund, ştiu şi băieţii”, a declarat Daniel Opriţa.

De asemenea, Daniel Opriţa a spus că Florin Talpan a ridicat vocea la telefon şi că i-a blocat numărul juristului.

”I-am blocat numărul, eu nu accept să ţipe la mine. N-am nimic de pierdut, pot să plec, că eu mi-am făcut treaba. Aş pleca puţin dezamăgit de la rezultatele astea, dar pot să plec. În altă parte a fost problema, nu la mine. Dacă termin pe locul trei, sunt la locul de baraj, să-mi rezolve locul trei să joc la baraj”, a spus Daniel Opriţa, conform digisport.ro.

Steaua a fost învinsă de Dinamo, scor 3-0, în Liga II. Steaua este pe locul 2 în Liga II, dar nu are drept de promovare.



 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.