Ucraineanca Daiana Iastremska, locul 22 WTA, va lucra în 2020 cu antrenorul german Sascha Bajin, care a colaborat cu franţuzoaica Kristina Mladenovic şi japoneza Naomi Osaka, informează WTA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Sunt extrem de fericită şi sunt emoţionată să încep colaborarea noastră, ţinand cont că o să fie o foarte interesantă şi impresionantă muncă. Sunt încrezătoare că el mă poate ajuta să-mi indeplinesc ambiţiile", a scris jucătoarea de 19 ani, pe Twitter.

Iastremska a avut un foarte bun sezon în acest an, pe care l-a început pe locul 60, câştigând titluri la Hua Hin şi Starsbourg şi având victorii obţinute în faţa unor jucătoare de top, ca Arina Sabalenka, Karolina Pliskova, Johanna Konta, Caroline Wozniacki şi Garbine Muguruza.

Ucraineanca a lucrat până în octombrie cu belgianul Olivier Jeunehomme.

Şi germana Angelique Kerber, locul 20 WTA, şi-a anunţat antrenorul, pe compatriotul ei Dieter Kindlmann, care îl înlocuieşte pe Rainer Schuttler.

"Sunt fericită să anunţ că Didi Kindlmann se va alătura echipei mele ca nou antrenor. Munca începe aici şi sunt recunoscătoare celor din echipa mea care împărtăşesc aceeaşi viziune de a merge înainte", a spus jucătoarea de 31 de ani, care a început anul pe locul 2 WTA, dar a avut o cădere de multe locuri în clasament.

Kindlmann, fost tenismen, locul 130 ATP, a mai lucrat cu Madison Keys, în 2017, anul în care americanca a juca singura ei finală de grand slam din carieră, la US Open, apoi cu belgianca Elise Mertens, în 2018, şi cu australianca Ajla Tomljanovic, în 2019.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.