Curtea Supremă Elveţiană, sesizată de Federaţia Internaţională de Atletism (IAAF), a menţinut decizia de a i se permite provizoriu sportivei sud-africane Caster Semenya să concureze, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Apelul IAAF s fost respins miercuri. “Curtea a considerat că IAAF nu a avut niciun argument sau element nou care să justifice punerea sub semnul întrebării a primei decizii. Asta înseamnă că Semenya va putea să concureze în orice competiţie, până la noi ordine”, au precizat avocaţii sportivei, într-un comunicat.

În 3 iunie, Tribunalul Federal elveţian a suspendat temporar punerea în aplicare a regulii IAAF prinvind sportivele cu nivel ridicat de hormoni, ceea ce a însemnat că Semenya poate concura în probele de la 400 de metri la o milă.

La 1 mai, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a respins apelul formulat de atleta Caster Semenya şi de Federaţia Sud-africană de Atletism (ASA) împotriva regulii Diferenţei de Dezvoltare Sexuală (DDS) a IAAF, care presupune că sportivele cu hiperandrogenie vor trebui să-şi reducă nivelul de testosteron şi să-l menţină apoi pentru a putea să concureze pe plan internaţional.

Federaţia Internaţională de Atletism, IAAF, a anunţat, în urmă cu un an, o clasificare separată a atleţilor, pe baza Diferenţei de Dezvoltare Sexuală (DDS), care presupune că sportivele cu nivel natural de hormoni ridicat, cum este şi Semenya, să urmeze un tratament de diminuare, reducându-şi nivelul de testosteron şi menţinându-l apoi pentru a putea să concureze pe plan internaţional.

Sportivele DSD trebuie să-şi reducă nivelul de testosteron sub 5 nmol/l pentru o periodă continuă de cel puţin şase luni şi să menţină noul nivel pe durata restului carierei atletice.

Atletele care doresc să ia parte la competiţii internaţionale, dar nu-şi scad nivelul testosteronului, vor putea concura împotriva bărbaţilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.