Selecţionerul Franţei, Didier Deschamps, a declarat, miercuri seară, că este foarte mândru de jucătorii săi, care au reuşit calificarea în finala Cupei Mondiale, şi l-a lăudat pe Lionel Messi, care a strălucit de începutul competiţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Este întotdeauna o sursă de mândrie imensă atunci când obţii rezultatele pe care le doreşti. A fost ultimul pas pentru a ajunge în finala de duminică. Nu a fost uşor, dar cu un melanj de calitate, experienţă şi mentalitate, am ajuns acolo. Ca antrenor, satisfacţia mea merge în primul rând către grupul de jucători care sunt acolo, nu mă gândesc în mod special la mine, este în principal pentru ei .Messi sclipeşte de la începutul competiţiei. Ne vom asigura că îi limităm influenţa cât mai mult posibil, aşa cum vor încerca să facă cu unii dintre jucătorii noştri", a spus Deschamps.

Franţa, campioana mondială en-titre, s-a calificat în finala Cupei Mondiale, după ce a trecut de Maroc, scor 2-0.

În finala de duminică, Franţa va întâlni Argentina.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.