Cupa Mondială 2026: Mijlocaşul belgian Amadou Onana a suferit o ruptură a ligamentului încrucişat anterior

Cupa Mondială 2026: Mijlocaşul belgian Amadou Onana a suferit o ruptură a ligamentului încrucişat anterior

Naţionala Belgiei a confirmat, marţi seară, că mijlocaşul său, Amadou Onana, a suferit o ruptură a ligamentului încrucişat anterior. El s-a accidentat în meciul din optimile de finală ale Cupei Mondiale împotriva Statelor Unite (4-1).

Este o veste foarte proastă, atât pentru el personal, cât şi pentru echipă”, regretă Brahim Hacene, medicul echipei naţionale belgiene, într-un comunicat. „Am luat imediat legătura cu Amadou şi cu Aston Villa pentru a stabili cea mai bună abordare în ceea ce priveşte îngrijirea şi recuperarea lui. În zilele următoare, vom stabili împreună următorii paşi ai parcursului său medical. Desigur, vom continua să-l însoţim şi să-l sprijinim pe Amadou pe tot parcursul acestui proces.”

Comunicatul precizează, de asemenea, că, „de comun acord cu jucătorul şi clubul său”, Amadou Onana va rămâne „alături de echipă cel puţin până la finalul sfertului de finală”, programat vineri, la ora 22:00, împotriva Spaniei.

În meciul împotriva Statelor Unite, mijlocaşul în vârstă de 24 de ani a fost schimbat în minutul 21 şi a fost nevoit să părăsească stadionul în cârje.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră