Cupa Mondială 2026: Marco Rubio consideră că echipa SUA a fost nedreptăţiţă, după ce Balogun a fost eliminat la meciul cu Bosnia

Cupa Mondială 2026: Marco Rubio consideră că echipa SUA a fost nedreptăţiţă, după ce Balogun a fost eliminat la meciul cu Bosnia

Şeful diplomaţiei americane Marco Rubio şi-a exprimat, joi, nemulţumirea faţă de eliminarea, cu o zi înainte, a lui Folarin Balogun în timpul victoriei SUA împotriva Bosniei şi Herţegovinei în 16-imile Cupei Mondiale, afirmând că jucătorii americani au fost „trataţi nedrept” prin această decizie a arbitrului.

„Au fost nedreptăţiţi cu acel cartonaş roşu. Ar trebui să existe o procedură de apel pentru asta. Probabil că e prea târziu pentru asta, nu-i aşa?”, a declarat secretarul de stat în cadrul unei discuţii informale cu presa, bucurându-se totuşi de meciul „grozav” al echipei SUA.

După ce a marcat în prima repriză împotriva bosniacilor, Folarin Balogun a fost apoi eliminat pentru un fault considerat periculos.

Atacantul va fi suspendat pentru meciul din optimile de finală de luni împotriva Belgiei, de la Seattle.

CITEȘTE ȘI Cupa Mondială 2026: Marcator şi apoi eliminat în meciul cu Bosnia, Folarin Balogun se alătură unui grup foarte restrâns, alături de Zinédine Zidane, Ronaldinho şi Garrincha

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră