Echipele naţionale din Guineea Ecuatorială şi Nigeria s-au calificat luni în optimile de finală ale Cupei Africii pe Naţiuni, după victoriile obţinute în meciurile din cadrul grupei A, cu echipele din Coasta de Fildeş (4-0), respectiv Guineea-Bissau (1-0).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Nigeria s-a impus la limită în meciul de la Abidjan cu Guineea Bissau. Unicul gol al întâlnirii a fost înscris în propria poartă de Opa Sangante, în minutul 36, această reuşită aducând victoria Nigeriei, echipă antrenată de fostul tehnician al Rapidului, Jose Peseiro.

În al doilea meci al grupei, Guineea Ecuatorială a învins Coasta de Fildeş cu 4-0, după un meci în care selecţionerul Juan Micha a utilizat ca titulari doi jucători care evoluează în România: fundaşii Esteban Obiang Orozco (FC Argeş) şi Basilio Ndong (Universitatea Craiova). Golurile învingătorilor au fost marcate de Emilio Nsue (min. 42 şi 75), Pablo Ganet (min. 73) şi Jannick Buyla (min. 88).

În clasamentul grupei A pe primul loc s-a situat Guineea Ecuatorială (7 puncte), urmată de Nigeria (7 puncte) – ambele echipe calificându-se astfel în faza eliminatorie a competiţiei. Coasta de Fildeş a terminat pe locul 3, cu trei puncte, iar Guineea Bissau a fost a patra, fără punct obţinut.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.