Cel puţin trei ofiţeri de poliţie şi peste cincizeci de persoane au fost arestate în urma violenţelor de la finalul meciului de miercuri dintre Hajduk Split şi Dinamo Zagreb.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ciocnirile au început la fluierul final al meciului câştigat (1-0) de Dinamo Zagreb la Split, miercuri seara, în semifinala Cupei Croaţiei.

Zeci de suporteri ultraşi ai lui Hajduk Split, "Torcida", au invadat terenul pentru a-i ataca pe jucătorii şi suporterii lui Dinamo, potrivit poliţiei, care i-a împins înapoi în tribune. Acolo, aceştia au smuls scaunele şi le-au aruncat în direcţia poliţiei.

Apoi, pe străzile din jurul stadionului, "grupuri au atacat în mod repetat poliţiştii, aruncând în ei cu fumigene, sticle, pietre şi alte obiecte", continuă comunicatul, adăugând că trei poliţişti au trebuit să fie spitalizaţi, fără a da alte detalii despre rănile lor. Un vehicul al poliţiei a fost avariat şi 51 de persoane au fost arestate.

De asemenea, au fost provocate numeroase incendii la tomberoane, care au fost stinse de zeci de pompieri trimişi la faţa locului.



"Nimic nu justifică violenţa... Îmi pare rău pentru aceste scene şi sper că nu le vom mai vedea niciodată în oraşul nostru", a scris primarul oraşului Split, Ivica Puljak, pe Facebook.

Croaţia este cunoscută pentru echipa sa naţională, vicecampioană mondială la Cupa Mondială din 2018, dar şi pentru huliganii săi, care sunt printre cei mai răi din Europa.

Printre aceştia, ultras ai lui Dinamo Zagreb, 'Bad Blue Boys', şi 'Torcida' de la Hajduk Split sunt cei mai cunoscuţi. Meciurile dintre cele două cluburi rivale, în cadrul "Vjecni derbi" (Derby etern), sunt întotdeauna evenimente cu risc ridicat..

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.