Handbalista Cristina Neagu a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Kolding, că a jucat cu dureri la genunchi la Campionatul European, subliniind că acesta este cel mai slab turneu la care a participat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Sunt foarte obosită, mă simt destul de rău fizic. În ultimele 3-4 meciuri am avut mari dureri la genunchi, am tot tras de mine. Sper să mă refac. Personal sunt foarte dezamăgită de acest rezultat. Este cel mai slab CE la care am participat, am obţinut doar o victorie. Acum concentrarea trebuie să meargă la echipa de club. O echipă nu trebuie să stea niciodată într-o jucătoare. Greu de prezis cum sună viitorul. Avem o şansă de calificare la JO şi cred căacst turneu preolimpic este o şansă imensă pentru naţională pentru următorii ani. Tot vorbim de o reconstrucţie, dar nu reuşim să construim. Cred că e importantă şi atitutindea şi unele ar trebui să fie mai conştiente că au ajuns la naţională. Acum 10-15 ani era greu să ajungi la naţională, acum s-a dat credit unor jucătoare tinere, dar cred că e vorba şi de atitudine. Unele se comportă ca şi cum ar fi obţinut ceva mare, dar nu au realizat nimic, trebuie să lase capul în pământ, trebuie să arătăm altfel. Atâta  vreme cât sunt sănătoasă, voi veni la naţională, dar îmi doresc şi o echipă cu care să luptăm. La acest turneu, nu am simţit că puerm ajunge în fazele finale, mai ales că sunt ultimii mei ani în handbal. Este enorm de greu să ajungi la JO, iar noi avem această şansă. Îmi doresc ca echipa naţională să performeze", a declarat Neagu.

Rezultatele de marţi, din grupele principale, au stabilit semifinalistele CE din Danemarca, adică Norvegia - Danemarca şi Franţa - Croaţia. Pentru locurile 5-6 vor juca Rusia - Olanda, toate partidele fiind programate în 18 decembrie şi finalele în 20 decembrie.

România a încheiat pe locul 12 la general, cea mai slabă clasare a sa din istoria participărilor, cu o singură victorie în competiţie, cu Polonia.

Rezultatele complete ale României sunt: 19-22 cu Germania, 28-24 cu Polonia, 20-28 cu Norvegia, în grupa preliminară D, respectiv 20-25 cu Croaţia, 24-26 cu Ungaria şi 24-35 cu Olanda.

Campioana europeană va obţine calificarea directă la CE2022, iar primele patru clasate vor fi, de asemenea, calificate la Campionatul Mondial 2021.

La ultima ediţie a Campionatului European, naţionala României s-a clasat pe locul 4, după 20-24 cu Olanda, în finala mică. Chiar înaintea acestei partide, căpitanul naţionalei tricolore, Cristina Neagu, a suferit o ruptură de ligamente în partida cu Ungaria, ratând lupta pentru medalii la CE.

Podiumul ediţiei din 2018, care a avut loc în Franţa, a fost ocupat, în ordine, de Franţa, Rusia şi Olanda.

Deţinătoarea recordului de titluri europene este Norvegia, cu 7 medalii de aur.

România a participat pentru a 13-a oară la Campionatul European, din 14 ediţii, ratând o singură apariţie, în 2006. În 1998, a obţinut cea mai slabă clasare - locul 11, ”depăşită” în 2020, iar cea mai bună clasare a fost în 2010, când a obţinut medalia de bronz. Clasările complete: 1994 - locul 10, 1996 - 5, 1998 - 11, 2000 - 4, 2002 - 7, 2004 - 7, 2008 - 5, 2010 - medalie de bronz, 2012 - 10, 2014 - 9, 2016 - 5, 2018 - 4 şi 2020 - 12.

Delegaţia României se întoarce în ţară miercuri seară, la ora 20.20, cu o cursă aeriană de la Copenhaga.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.