Fotbalistul echipei FC Viitorul, Cristian Ganea, autorul singurului gol al meciului cu APOEL Nicosia, a declarat că a avut "o presimţire bună" înainte de a marca, el menţionând că îşi acordă nota 10 pentru reuşita sa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"A fost un meci foarte greu, foarte reuşit de echipa noastră. Aveam o presimţire bună înainte de gol. Mă bucur că execuţiile mele aduc puncte la echipă şi sper să o ţin tot aşa. Îmi dau nota 10. Dacă e gol e 10. Ţinând cont că pentru mulţi dintre noi a fost prima dată sau a doua oară când jucăm un meci aşa important am avut ceva emoţii, dar le-am lăsat în cabine. Miercuri mergem la ei ca să nu pierdem. E primul gol pentru Viitorul, primul pentru mine, mă bucur şi îmi felicit colegii", a spus Ganea la TVR.

Formaţia FC Viitorul a învins, miercuri seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa cipriotă APOEL Nicosia, în prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor. Este prima victorie a constănţenilor în cupele europene, iar Cristian Ganea a marcat primul gol al FC Viitorul în competiţiile continentale intercluburi.

Ganea a înscris în minutul 75, dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 30 de metri.

De la FC Viitorul a fost eliminat Ţucudean, în minutul 90+3, după ce a primit al doilea cartonaş galben.

Returul va avea loc în Cipru, la 2 august.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.