Fostul oficial dinamovist Cristian Borcea a anunţat, sâmbătă, într-un comunicat, că nu este interesat de fotbal şi de o eventuală revenire la FC Dinamo.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Nu mă interesează fotbalul! Constat, de câteva zile, că numele meu este asociat în faţa suporterilor dinamovişti cu revenirea la conducerea clubului. Nu ştiu şi nu mă interesează cine este în spatele acestor dezinformări menite să mute centrul atenţiei când vine vorba de performanţă la Dinamo. Am plecat de câţiva ani din Ştefan cel Mare şi precizez prin intermediul acestui comunicat de presă că nu mă interesează fotbalul, nu mă interesează revenirea la Dinamo. Nici pe mine, nici pe fiul meu, Patrick, pe nimeni din familia Borcea! Terminaţi cu minciunile! Mă gândesc doar la sănătatea mea, destul de încercată în ultimii ani. Închei aici cu speranţa că toţi dinamoviştii au înţeles mesajul meu: mă gândesc doar la sănătatea mea şi a familiei mele!", se arată în comunicat.

Instanţa Judecătoriei sectorul 4 a admis miercuri cererea de liberare condiţionată a lui Cristian Borcea, care execută o pedeapsă cu închisoarea de şase ani şi patru luni în dosarul transferurilor de jucători. Decizia nu este definitivă.

În martie 2014, în dosarul ”Transferurilor de jucători” au fost condamnaţi Ioan Becali şi Cristian Borcea la câte şase ani şi patru luni de închisoare, Victor Becali la patru ani şi opt luni de închisoare, George Copos la trei ani şi opt luni de închisoare, Mihai Stoica la trei ani şi şase luni de închisoare, Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile de închisoare, iar Jean Pădureanu şi Gheorghe Neţoiu la câte trei ani şi patru luni de închisoare. Dintre cei opt oameni din fotbal mai sunt încarceraţi Victor Becali şi Cristian Borcea, ceilalţi fiind eliberaţi condiţionat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.