Selecţionerul Cosmin Contra a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că i-ar plăcea ca la fiecare meci naţionala României să câştige uşor, să nu revină tot timpul pe tabelă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Ce am transmis jucătorilor este că atunci când intrăm pe teren trebuie să facem tot posibilul ca să îi facem fericiţi, să redescopere sau să aibă plăcerea de a veni pe stadion să susţină echipa naţională şi să fie mândri când pleacă de la stadion că sunt români. O echipă este mai puternică când primeşte sprijin necondiţionat din partea suporterilor, mai ales avem nevoie de acest sprijin în momentele mai grele care se întâmplă în timpul unui meci. Fotbalul înseamnă pasiune iar acest sentiment este trăit atât de noi, de jucători cât şi de suporteri. Nouă ne pasă pentru că vouă vă pasă. Mi-ar plăcea să am 3-0, să nu revin tot timpul pe tabelă, să câştigăm uşor meciurile dar din păcate se pare că în ultimul timp avem parte de suferinţă până în ultimele minute. Sperăm că pe viitor nu se va mai întâmpla lucrul ăsta", a declarat Cosmin Contra.

Luni, la Arena Naţională, a fost semnat parteneriatul dintre Federaţia Română şi Ursus Breweries.

La eveniment au participat Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Cosmin Contra, selecţionerul primei reprezentative, Mirel Rădoi, selecţionerul naţionalei U21, şi Dragoş Constantinescu, preşedintele Ursus Breweries.

În afara parteneriatului parafat pentru echipa naţională, Timişoreana este şi sponsorul echipei Under 21.

Naţionala României va evolua cu Spania, joi, de la ora 21.45, în preliminariile Euro-2020.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.