Selecţionerul Cosmin Contra a confirmat, miercuri, convocările a 16 jucători care evoluează în străinătate, pentru meciurile cu Suedia şi cu Insulele Feroe, din preliminariile Campionatului European din 2020.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De pe lista iniţială, care cuprindea 24 de jucători, lipsesc Silviu Lung (Kayserispor, 3/0), Vasile Mogoş (Cremonese, 0/0), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa, 3/0), Alin Toşca (PAOK Salonic, 15/0), Dorin Rotariu (FC Astana, 9/1), Andrei Ivan (Rapid Viena, 6/0), Alexandru Maxim (Mainz, 34/3) şi Florin Andone (Brighton & Hove Albion, 21/1).

Convocările confirmate sunt pentru următorii fotbalişti:

Portari: Ciprian Tătăruşanu (FC Nantes, 57/0), Costel Pantilimon (Nottingham Forest, 27/0), Florin Niţă (Sparta Praga, 2/0)

Fundaşi: Cristian Săpunaru (Kayserispor, 33/0), Vlad Chiricheş (Napoli, 54/0), Dragoş Grigore (Ludogoreţ, 33/0), Cosmin Moţi (Ludogoreţ, 14/0), Cristian Ganea (Numancia, 5/0)

Mijlocaşi: Răzvan Marin (Standard Liege, 14/1), Paul Anton (Krylia Sovetov, 8/0), Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 40/5), Nicolae Stanciu (Al-Ahli, 28/10), Alexandru Mitriţă (New York City FC, 6/0), Gheorghe Grozav (Kisvárda FC, 27/5)

Atacanţi: George Puşcaş (Palermo, 4/1), Claudiu Keşeru (Ludogoreţ, 29/7)

Lotul final, care va include şi numele jucătorilor din campionatul intern, va fi anunţat vineri.

Primele două jocuri ale tricolorilor în preliminariile Euro-2020 sunt împotriva Suediei, în deplasare, la 23 martie, ora 19.00, şi contra Insulelor Feroe, la Cluj-Napoca, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, la 26 martie, ora 21.45.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.