Real Madrid ar putea să se deschidă în curând către investitori externi prin crearea unei noi societăţi. Familia Arnault, proprietara Paris FC, ar fi interesată, susţine presa spaniolă.
Ideea ar fi de a crea o nouă societate pe modelul celei care a fost înfiinţată pentru a gestiona veniturile legate de exploatarea stadionului Santiago-Bernabeu. În 2022, Real a semnat un acord în valoare de 360 de milioane de euro cu fondul de investiţii american Sixth Street şi compania americană Legends pentru a-şi rentabiliza stadionul. A fost creată o nouă societate pentru a împărţi veniturile generate de organizarea de concerte sau alte evenimente sportive la Bernabeu, în proporţie de 70% pentru Real şi 30% pentru Sixth Street, de care Legends este afiliată.
Urmând acest model, Real ar dori să continue să se deschidă, înconjurându-se de un acţionar minoritar, care nu ar avea însă niciun cuvânt de spus în ceea ce priveşte deciziile de guvernanţă ale clubului. Acest nou acţionar ar beneficia de „drepturi economice pe termen mediu”, potrivit site-ului VozPopuli.
Tot potrivit sursei citate, trei potenţiali acţionari ar fi interesaţi: o „mare companie americană al cărei nume nu a fost dezvăluit”, fondul de investiţii Sixth Street... şi familia Arnault, care deţine Paris FC din noiembrie 2024.
Legăturile dintre familia Arnault şi actualul lider al Ligii nu sunt noi. Anul acesta, producătorul de articole de marochinărie de lux Louis Vuitton, proprietate a grupului LVMH, a încheiat un parteneriat cu clubul merengue pentru a furniza echipamente echipelor masculine şi feminine de fotbal şi baschet.
Pentru VozPopuli, o participaţie minoritară a LVMH în capitalul Realului i-ar permite „să-şi consolideze poziţia de marcă în cadrul unui actor sportiv de renume internaţional, fără a-şi asuma responsabilităţi de gestionare sau riscuri operaţionale”.
Presa spaniolă precizează însă că nu au început încă negocierile în acest dosar.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







