Sorana Cîrstea, Irina Bara şi Monica Niculescu vor juca, vineri, în turul doi al probei de dublu feminin de la Australian Open, conform programului anunţat de organizatori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bara şi Niculescu vor întâlni perechea Lucie Hradecka/Ekaterina Makarova (Cehia/Rusia), cap de serie 6, în primul meci de pe terenul 13, de la ora 02.00.

Sorana Cîrstea şi colega sa de dublu, letona Jelena Ostapenko, vor juca împotriva echipei Andreja Klepac/Maria Jose Martinez Sanchez (Slovenia/Spania), cap de serie numărul 5. Meciul va fi al treilea de pe terenul 19, fiind programat după alte două confruntări de dublu.

În turul doi la dublu sunt calificate şi Irina Begu şi Mihaela Buzărnescu, care vor întâlni în această fază echipa Alize Cornet/Petra Martic (Franţa/Croaţia), însă nu vineri.

La Australian Open au participat la dublu feminin şi Ana Bogdan (alături de Anastasia Rodionova) şi Raluca Olaru (alături de Galina Voskoboeva). Ele au fost eliminate în primul tur.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.