Fotbalistul echipei Doxa Katokopia, Bogdan Mitrea, a înscris un gol în partida de pe teren propriu cu Ermis Aradippou, scor 1-1, disputată duminică, în etapa a XXI-a a campionatului Ciprului.
Mitrea a marcat în minutul 57.
Pentru oaspeţi a înscris Taralidis, în minutul 90+5, din penalti.
Bogdan Mitrea a fost titular, la fel ca Răzvan Tincu. Al treilea român de la Doxa, Paul Batin, a jucat până în minutul 79. El a primit un cartonaş galben în minutul 68.
Doxa ocupă locul opt în clasament, cu 20 de puncte, iar Ermis este pe ultima poziţie, cu zece puncte.




























