Ciclistul slovac Peter Sagan a fost condamnat la o pedeapsă de trei luni închisoare cu suspendare pentru că a fost prins conducând în stare de ebrietate pe străzile din Monaco, a anunţat miercuri ziarul Monaco-Matin.
Testul de alcoolemie al slovacului, efectuat la ora 11:35, a relevat un nivel de 1,46 mg/l. Sagan, căruia i-a fost suspendat şi permisul de conducere pe o perioadă de trei luni, nu a fost prezent la judecata unde a primit condamnarea de trei luni de închisoare cu suspendare.
Peter Sagan a mai fost arestat pentru acelaşi gen de fapte în ziua de 12 mai, tot la Monaco.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
În 2023 Peter Sagan va concura în ultimul său Tour de France. El a anunţat încă de la începutul acestui an că se va retrage la sfârşitul sezonului. Se pare că slovacul nu va mai concura în evenimente la nivel World Tour pentru a se pregăti în proba de mountain bike. Sagan vrea să participe la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, în această probă, înainte de a se retrage definitiv din activitatea de performanţă.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.