Eduardo Berizzo a demisionat, joi, din funcţia de selecţioner al echipei statului Chile, în urma remizei 0-0 cu Paraguay, în etapa a cincea a preliminariilor zonei sud-americane de calificare la Cupa Mondială din 2026.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"I-am spus preşedintelui federaţiei că aş vrea să mă retrag. Rezultatele nu au fost cele pe care le-am sperat şi trebuie să recunoşti acest lucru", a declarat Berizzo, în vârstă de 54 de ani, după prestaţia dezamăgitoare a echipei sale la Santiago de Chile.

Chile se află pe locul opt în zona America de Sud, la egalitate de puncte cu Paraguay, care o devansează la golaveraj.

În următoarea etapă a preliminariilor, Chile va înfrunta marţi, la Quito echipa Ecuadorului, aflată pe locul şase.

Chile nu a reuşit să se califice la ultimele ediţii ale Cupei Mondiale, în 2018 şi 2022, după ce la precedentele două turnee, în 2010 şi 2014, a fost în optimi de finală.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.