Spaniolul Cesc Fabregas şi olandezul Erik ten Hag sunt favoriţi pentru a prelua echipa Bayer Leverkusen în locul lui Xabi Alonso, care şi-a anunţat plecarea vineri, anunţă kicker.de.
Potrivit sursei citate, Fabregas, care este sub contract cu Como 1907 până în 2028, şi Ten Hag, care a lucrat cel mai recent la Manchester United din vara anului 2022 până la sfârşitul lunii octombrie 2024, au discutat deja cu oficialii de la Bayer privind preluarea echipei din sezonul viitor.
În cazul catalanului de 38 de ani, Bayer trebuie să trateze cu două părţi în acelaşi timp: Como 1907 şi antrenorul însuşi, despre care se spune că are la dispoziţie alte opţiuni atractive şi lucrative. În cazul lui Ten Hag, cu care discuţiile au avansat deja în paralel cu cele cu Fabregas, Bayer ar trebui să ajungă la un acord doar cu antrenorul de 55 de ani.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Xabi Alonso, care antrenează Bayer Leverkusen din octombrie 2022, a anunţat vineri că va părăsi clubul german la finalul sezonului. El este aşteptat să ajungă la Real Madrid ca succesor al lui Carlo Ancelotti.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.