Purtătorul de cuvânt al Australian Lawyers Alliance (asociaţia avocaţilor din Australia) consideră că decizia de a-l expulza pe Novak Djokovic este foarte discutabilă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Greg Barns este un avocat cu experienţă în cazuri de migraţie şi consideră că justificarea deportării nu este incontestabilă: "Deşi înţelegem importanţa sănătăţii publice, este periculos într-o democraţie să interzicem intrarea în ţară a unei persoane care are opinii contrare politicii guvernamentale, mai ales atunci când persoana vine în Australia într-un scop care nu are legătură cu acele opinii".

Apelul lui Novak Djokovici la decizia de anulare a vizei a fost respins, duminică dimineaţă, de către tribunalul federal din Melbourne, astfel că liderul ATP trebuie să părăsească Australia.

Judecătorul James Allsop a anunţat că apelul lui Djokovici a fost respins şi jucătorul trebuie să achite costurile aferente.

Decizia a fost luată în unanimitate de trei trei judecători şi nu poate fi contestată.

Astfel, s-a menţinut decizia ministrului Imigraţiei, Alex Hawke, de anulare a vizei, ceea ce înseamnă că Djokovici va fi deportat şi riscă să nu mai poată intra în Australia în următorii trei ani.

Premierul australian Scott Morrison a salutat decizia tribunalului federal de a menţine hotărârea de anulare a vizei lui Novak Djokovici, subliniind că aceasta a fost luată din motive de sănătate şi siguranţă şi pentru interesul public.

Audierile la tribunalul federal din Melbourne în dosarul vizei lui Novak Djokovici, au durat între orele 00.30 şi 05.30, cu o pauză de o oră.

Djokovici a sosit în Australia la 5 ianuarie şi forţele de frontieră nu i-au permis intrarea în ţară timp de mai bine de opt ore, timp în care jucătorul a fost reţinut în aeroport.

La finalul audierii, ofiţerii poliţiei de frontieră au decis să-i anuleze lui Djokovici viza de intrare în ţară, pentru că nu este vaccinat şi astfel nu respectă regulile sanitare locale pentru cetăţenii care doresc să călătorească în Australia.

Tenismenul a fost plasat în izolare la un centru de imigranţi.

Novak Djokovici a făcut apel la decizia autorităţilor şi a primit câştig de cauză, la 10 ianuarie, din partea unui tribunal local din Melbourne. El a fost eliberat din centrul pentru imigranţi şi a început să se antreneze la Melbourne Park.

Ministrul australian al Imigraţiei, Alex Hawke, a anulat, vineri, a doua oară viza de intrare în ţară deţinută de liderul ATP, decizie de asemenea contestată de avocaţii lui Djokovici.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.