Cătălin Chirilă s-a calificat, vineri, în finala probei de canoe simplu 1000m din cadrul Campionatelor Mondiale de Kaiac-Canoe, la Milano.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Chirilă a concurat în prima semifinală. Cursa a avut un finiş puternic în care trei sportivi au terminat într-o secundă. Ungurul Adolf Balazs a terminat primul, cu timpul de 3:56.16. Cătălin Chirilă a sosit la 6 sutimi de secundă de acesta, pe locul 2, cu timpul de 3:56.22. Al treilea calificat direct în finala A este moldoveanul Serghei Tarnovschi, medaliat olimpic la Paris cu bronz, cu timpul de 3:56.89.

Pentru Cătălin Chirilă, campion mondial pe această distanţă în 2022 şi dublu campion european al probei (2022 şi 2023) este singura şansă la medalii la această ediţie a Campionatelor Mondiale. El a ratat calificarea în finala probei de canoe simplu 500m.

Finala la C1 1000m va avea loc sâmbătă, de la ora 15.48.

Tot sâmbătă, de la ora 11.28, vor concura în semifinale şi canoiştii Iliee Sprincean şi Oleg Nuţă, la canoe dublu 500 m.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.