Tenismenul spaniol Carlos Alcaraz a scris istorie la Rio de Janeiro, devenind, la 18 ani, 9 luni şi 15 zile, cel mai tânăr jucător care câştigă un turneu ATP 500, de la fondarea acestei categorii, în 2009. Anterior, italianul Jannik Sinner era cel mai tânăr jucător care ridica deasupra capului un trofeu ATP 500, la 19 ani, la Washington, anul trecut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Alcaraz, locul 29 ATP şi cap de serie numărul 7, l-a învins, duminică, în finală, cu scorul de 6-4, 6-2, pe argentinianul Diego Schwartzman, locul 14 ATP şi cap de serie numărul 3, după un meci care a durat o oră şi 27 de minute.

Tot la Rio, spaniolul a obţinut, în 2020, la vârsta de 16 ani, prima victorie din carieră în circuitul ATP, în faţa compatriotului său Albert Ramos-Vinolas.

După finala de la Rio, spaniolul a urcat pe locul 20 ATP, cel mai bun din carieră, iar Schwartzman, pe locul 13.

Pentru Alcaraz, acesta este al doilea trofeu din palmares, după cel de la Umag, de anul trecut.

Schwartzman s-a impus la Rio de Janeiro în 2018. El are patru titluri în palmares. Anul acesta, argentinianul a mai fost finalist la Buenos Aires, dar a fost învins de norvegianul Casper Ruud. De zece ori a mai ajuns el în ultimul act, în carieră, în afara celor patru titluri obţinute.

Câştigătorul turneului de la Rio va primi un premiu de 317.400 de dolari şi 500 de puncte ATP, iar învinsul din ultimul act, 169.985 de dolari şi 300 de puncte ATP.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.