Campionatele Mondiale de patinaj artistic: Julia Sauter s-a calificat pentru programul liber cu al 23-lea punctaj la programul scurt / Sauter a evoluat marcată de un atac de panică

Campionatele Mondiale de patinaj artistic: Julia Sauter s-a calificat pentru programul liber cu al 23-lea punctaj la programul scurt / Sauter a evoluat marcată de un atac de panică

Julia Sauter, reprezentanta României, s-a calificat miercuri pentru programul liber la Campionatele Mondiale de patinaj artistic de la Praga.

Sauter a înregistrat un punctaj de 52.67, al 23-lea al programului scurt.

Potrivit COSR, Sauter a evoluat marcată de un atac de panică. Cu toată încurajarea antrenoarei Roxana Hartmann, ea a intrat pe gheaţă cu teamă şi a greşit chiar la începutul programului.

Kaori Sakamoto a fost cea mai bună azi, cu 79.31 puncte conduce clasamentul. Mone Chiba e pe locul 2, iar Amber Glenn e a 3-a.

Vineri, la programul liber, Julia Sauter va concura a doua în primul grup.

Potrivit eurosport.ro, Julia Sauter este la a 6-a participare pentru România la Campionatele Mondiale. Cea mai bună performanţă a sa a fost înregistrată la ediţia din 2022, de la Montpellier, când a terminat pe locul 18. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră