Belgianul Marc Brys, numit antrenor al echipei de fotbal a Camerunului de către ministrul Sporturilor, şa semnat luni contractul, a anunţat radioul de stat, în pofida disputei dintre guvern şi federaţia de fotbal, prezidată de fostul atacant vedetă Samuel Eto'o, care consideră "ilegală" alegerea impusă de executiv, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Narcisse Mouelle Kombi l-a numit pe Marc Brys, 61 de ani, la 2 aprilie, în locul lui Rigobert Song, al cărui contract nu a fost prelungit de Federaţia Cameruneză de Fotbal (Fecafoot) după performanţa dezamăgitoare a echipei la Cupa Africii pe Naţiuni (CAN) din Coasta de Fildeş, în ianuarie. Camerunezii au fost eliminaţi în optimile de finală de Nigeria cu 2-0.

A doua zi după numirea lui Brys, Eto'o a denunţat decizia ca fiind "ilegală", în timp ce federaţia sa a precizat că alegerea antrenorului este prerogativa autorităţilor naţionale de fotbal, nu a guvernului.

Ceremonia de semnare a contractului lui Brys a avut loc la Yaoundé, luni după-amiază târziu, prezidată de ministru, dar în absenţa vizibilă a lui Samuel Eto'o, potrivit Cameroon Radio Television (CRTV).

Disputa a devenit o cvasi-afacere de stat, devenind virală în mass-media şi pe reţelele de socializare într-o ţară în care fotbalul este sacru.



În comunicatul de presă prin care a anunţat numirea lui Marc Brys şi a echipei sale, Narcisse Mouelle Kombi a declarat că aceştia "urmează directivele foarte înalte ale preşedintelui Republicii", Paul Biya, care conduce această vastă ţară din Africa Centrală de mai bine de 41 de ani.

Fecafoot, contactată de AFP, nu a vrut să ofere motivele absenţei lui Samuel Eto'o de la ceremonia de semnare de luni. Cu toate acestea, potrivit CRTV, ministrul a respectat un minut de reculegere în memoria tatălui fostului star al Barcelonei, Inter Milano şi Chelsea, care tocmai a murit şi ale cărui funeralii sunt în curs de pregătire.

Marc Brys şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei de antrenor în ţara sa natală, unde a condus zece cluburi belgiene. De asemenea, a antrenat în Olanda şi în Arabia Saudită. Principala sarcină a succesorului lui Rigobert Song va fi calificarea la următoarea ediţie a Cupei Africii pe Naţiuni, care va avea loc în 2025 în Maroc, şi la Cupa Mondială din 2026, care va fi găzduită în comun de Statele Unite, Canada şi Mexic.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.