Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, joi, că pentru naţionala României contează foarte mult să înceapă cu dreptul campania de calificare pentru Euro-2020, adică să obţină cel puţin un punct în confruntarea cu Suedia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Contează foarte mult să începem cu dreptul această campanie de calificare, iar cu dreptul înseamnă să obţinem cel puţin un punct în Suedia. Ne-ar mulţumi şi un punct, dar în acelaşi timp trebuie să pregătim meciul la victorie. Chiar dacă  avem foarte mulţi jucători accidentaţi şi implicit absenţi, echipa naţională este neînvinsă în meciurile oficiale şi am arătat foarte bine în meciurile din deplasare, chiar mai bine în meciurile din deplasare decât în meciurile de acasă. Trebuie să le transmitem acest mesaj de încredere jucătorilor”, a spus Burleanu. “La tineret ne dorim ca în urma celor două meciuri Mirel Rădoi să poată să definitiveze lotul pentru Euro”, a mai afirmat el.

România întâlneşte Suedia, sâmbătă, de la ora 19.00, în deplasare, şi marţi, de la ora 21.45, pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca, reprezentativa Insulelelor Feroe, în primele partide contând pentru preliminariile Euro-2020.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.