Portarul Gianluigi Buffon a reuşit, sâmbătă, meciul cu numărul 500 din carieră fără gol primit, un record, informează marca.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El a reuşit a atins această bornă istorică în meciul Benevento - Parma, din etapa a XXI-a a campionatului italian Serie B. În această partidă, Dennis Man, colegul lui Buffon, a rămas pe banca de rezerve.

Goalkeeper-ul italian a reuşit să nu primească gol în 322 de meciuri la Juventus, în 92 la Parma, în 77 la echipa naţională şi în 9 la PSG.

Buffon are 653 de meciuri disputate în Serie A, de asemenea un record, în Italia.

La 44 de ani, Buffon nu se gândeşte la retragere şi spune că poate evolua până la 50 de ani.

"Dacă Italia nu se califică la Cupa Mondială, s-ar putea să joc la următoarea ediţie. Nu aş fi surprins să fiu încă în formă la 48 de ani. Michael Jordan nu a exclus să joace până la 50 de ani şi îl înţeleg. Până la urmă, vorbim pe teren. Întotdeauna am folosit Cupa Mondială ca scuză pentru cei care se întrebau de ce continui. Adevărul este că îmi continui cariera pentru că fac lucruri pe care alţii nu le fac. Cu toate acestea, dinamica mă face să înţeleg că ediţia din Qatar este imposibilă. Este bine aşa, trebuie să respect alegerile unui om deştept precum Roberto Mancini”, a decarat Buffon pentru Gazzetta dello Sport, potrivit dailymail.co.uk.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.