Jucătoarea americană de baschet Brittney Griner, judecată în Rusia într-un dosar controversat de droguri, a primit, joi, sprijin de la membrii clubului ei rus care au venit să o susţină la audiere, potrivit jurnaliştilor AFP la faţa locului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Brittney a fost întotdeauna o coechipieră foarte bună, ne este foarte dor de ea, m-am bucurat să o văd”, a spus Evgenia Beliakova, o jucătoare rusă de la UMMC Ekaterinburg, în Ural, unde a jucat Griner.

"Slavă Domnului că se simte bine, arată bine. Scopul nostru a fost să vorbim cu judecătorul despre caracterul ei ca sportiv şi ca persoană”, a adăugat directorul clubului, Maxim Riabkov.

"Am vrut să vorbim despre marele său rol în succesul clubului nostru Ekaterinburg, dar şi în tot baschetul feminin din Rusia”, a continuat el după audiere.

Procesul are loc la Himki, lângă Moscova şi urmează să se reia vineri.

Brittney Griner, legitimată la Phoenix Mercury şi dublă campioană olimpică, dar şi campioană în WNBA, a fost arestată în Rusia în februarie, după ce în bagajele sale de mână s-au descoperit cartuşe de vaporizator şi “un lichid cu miros de ulei de haşiş”, potrivit serviciilor vamale din Rusia.

După arestarea lui Griner, pe fondul tensiunilor legate de Rusia şi Ucraina, federaţia americană de baschet s-a declarat îngrijorată cu privire la siguranţa şi binele sportivei.

Brittney Griner a jucat în Rusia pentru UMMC Ekaterinburg, în afara sezoanelor WNBA.



 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.