Tehnicianul dinamovist Florin Bratu a declarat, vineri, după remiza din meciul cu Sepsi, scor 0-0, că îl bucură faptul că Dinamo a încheiat play-out-ul "cu capul sus".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Sunt bucuros că am terminat acest play-out cu capul sus. Mă bucur că de când am fost adus am reuşit să promovez foarte mulţi tineri, să îmbin maturitatea cu tinereţea şi am reuşit să am rezultate. Această echipă a arătat potenţial şi calitate. Ţin să le mulţumesc, şi în special conducerii. Au avut încredere în mine, m-au lăsat să fac treaba şi pregătim deja sezonul viitor. Am format un grup ambiţios la Dinamo şi sper să-i port cât mai sus, pentru că avem nişte obiective pe care trebuie să le îndeplinim. Sunt bucuros că vedem un Dinamo ofensiv", a spus Bratu la Digi Sport.

Formaţia Dinamo a încheiat play-out-ul Ligii I, vineri, cu o remiză pe teren propriu, scor 0-0 cu Sepsi Sfântu Gheorghe. Dinamoviştii au terminat play-out-ul pe primul loc, cu 54 de puncte, iar Sepsi pe poziţia a treia, cu 34 de puncte.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În minutul 89, de la oaspeţi a fost eliminat Zsombor Veress, după ce a primit al doilea cartonaş galben.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.