Tehnicianul dinamovist Florin Bratu a declarat, duminică seară, după meciul cu FCSB, scor 3-3, că echipa sa a arătat că are caracter, revenind după ce a fost condusă de trei ori şi că de mulţi ani nu a mai fost un derbi de o asemenea intensitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Dacă mi-ar fi spus cineva înaintea meciului că se va termina 3-3 aş fi zis că e nebun. Nu credeam, dar a fost frumos, un derbi de o asemenea intensitate nu cred că s-a jucat de mulţi ani. Sunt bucuros că jucătorii au arătat caracter, dorinţă şi că nu au cedat. E un meci din care avem multe de învăţat. Echipa va căpăta încredere, ceea ce este foarte bine. Nu am avut niciodată impresia că vom putea pierde acest meci”, a spus Bratu.

El a precizat că este mulţumit nu de rezultat, ci de atitudinea jucătorior săi.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

“Un meci aprig, cu un adversar dificil, FCSB are jucători de valoare. Patronul lor a investit foarte multe milioane. Din fericire pentru noi am reuşit să revenim de trei ori, ceea ce îmi arată mie că avem caracter, că jucătorii nu cedează. E adevărat că se mai fac şi greşeli, dar se pot remedia. Eu nu de rezultat sunt mulţumit, ci de jucători, pentru că din aceste reveniri se poate naşte o echipă. Am luptat cu o echipă care are un buget imens şi iată că putem face faţă”, a adăugat tehnicianul.

Bratu consideră echitabil rezultatul de egalitate.

“Cred că a fost un rezultat echitabil. Anul trecut am fost foarte mult criticaţi în play-out că echipele pe care le întâlneam nu aveau niciun interes. Sunt bucuros acum că am reuşit să demonstrăm că putem face faţă şi cu echipe mai mari. Mai sunt probleme pe care trebuie să le rezolvăm săptămâna asta, le vom analiza serios şi vom încerca să le eliminăm. Avem de lucru. Nu mă gândesc la campionat, obiectivul meu şi al echipei este clasarea în play-off şi apoi vom vedea dacă vom putea să ne clasăm pe podium”, a mai spus tehnicianul.

Echipa FCSB a încheiat la egalitate, duminică, pe Arena Naţională, scor 3-3 (1-1), cu formaţia Dinamo, în derbiul etapei a doua a Ligii I. Florinel Coman a marcat de două ori pentru FCSB.

Pentru FCSB au marcat Gnohere '10 şi Coman '55, '68, iar pentru Dinamo au înscris Axente '45+1, Nistor '61 şi Popescu '89.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.