Tehnicianul dinamovist Florin Bratu l-a criticat dur, vineri seară, pe Dan Nistor, spunând că acesta l-a surprins spunându-i că vrea să plece la FCSB atunci când au existat discuţii în acest sens, iar în ultima perioadă a destabilizat vestiarul şi “şi-a bătut joc” de munca sa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“În momentul de faţă sunt foarte supărat pe cea ce s-a întâlmpat în timpul jocului. Din păcate lucrurile nu mai funcţinează şi nu funţionează de ceva vreme, de când căpitanul nostru Dan Nistor a primit acea ofertă de la Steaua. El în momentele acelea mi-a spus că ar vrea să plece la Steaua. Din momentul acela practic nu a mai fost Dan Nistor, ne-a destabilizat vestiarul vorbind numai despre bani. Acest băiat a reuşit să destabilizeze şi să distrugă o muncă pe care am făcut-o eu aici”, a spus Bratu la Digi Sport.

El le-a cerut iertare lui Cosmin Contra şi Adrian Mutu, care l-au avertizat în privinţa lui Nistor: “Le cer scuze şi lui Contra şi lui Mutu că am ignorant mesajele lor, mi-au zis: ‘Ai grijă cu Nistor’. Nistor este un jucător care nu respectă absolut nimic pe teren din ce îi spun, se exprimă destul de greu, greşeşte foarte mult şi când a venit la mine în vestiar: ‘Da, Mister, eu vreau să mă duc la Steaua’, să cadă cerul pe mine… Nu a reuşit să se mobilizeze, să fie un lider aşa cum îl ştiam. Mi i-a tocat pe cei mici în primul rând. Când aud numai zeci de mii, zeci de mii şi ei au o mie - două pe lună… E dureros şi nu pot să trec cu vederea faptul că şi-a bătut joc de munca mea. Am avut săptămâni în care am văzut reacţia lui. De câteva meciuri e cu gândul în altă parte”, a adăugat Bratu.

Formaţia Dinamo a fost învinsă, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 1-0, de echipa CSM Politehnica Iaşi, într-un meci din etapa a noua a Ligii I.

Golul a fost marcat de Dylan Flores, în minutul 38.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.