YouTuberul devenit boxer, Jake Paul, a arătat, vineri, un „optimism delirant” înainte de a-l înfrunta în decembrie pe fostul campion mondial la categoria grea Anthony Joshua, pe care crede că îl poate învinge, contrazicând toate pronosticurile.
„Îmi place să mă măsor cu cei mai buni. Mergem la război, iar cel mai puternic va câştiga”, a răspuns americanul în cadrul unui eveniment promoţional, când a fost întrebat dacă „şi-a pierdut minţile”.
În timp ce Paul vine după o victorie împotriva lui Julio Cesar Chavez Jr. în iunie şi după un succes acum un an împotriva legendarului Mike Tyson, în vârstă de aproape 60 de ani, într-un meci foarte criticat, mulţi experţi nu îi acordă nicio şansă în faţa britanicului Joshua, de două ori campion incontestabil al categoriei regine.
Meciul din 19 decembrie de la Miami ar putea fi „ultima zi pe Pământ” pentru popularul youtuber, a estimat David Haye, el însuşi fost campion mondial. La rândul său, Federaţia Britanică de Box a afirmat că nu ar fi autorizat această confruntare din motive de siguranţă.
Pentru că, pe lângă experienţă, Paul, în vârstă de 28 de ani, este cu aproximativ 15 centimetri mai scund decât Joshua, care este şi mai greu, beneficiază de o rază de acţiune mai mare şi vine cu 28 de victorii (25 KO) şi 4 înfrângeri. Jake Paul, la rândul său, are un palmares de 12 victorii (7 KO) şi o înfrângere.
„Am ajuns unde sunt astăzi datorită optimismului meu delirant. Este o nebunie până când nu mai este (...). Nimeni nu a crezut vreodată că ar fi posibil, că vom fi aici, când am început boxul, şi nimeni nu crede că voi câştiga. Aşa că alăturaţi-vă listei şi pregătiţi-vă să fiţi şocaţi”, a declarat vedeta internetului.
Anthony Joshua, în vârstă de 36 de ani, a promis „respect” adversarului său, pe care l-a lăudat pentru mentalitatea sa „solidă”. Totodată, intenţionează să-l zdrobească.
„Sincer să fiu, o să-i sparg faţa, o să-i distrug corpul, o să-l calc în picioare”, a avertizat fostul campion la categoria grea, explicând că s-a antrenat cu actualul rege al categoriei, ucraineanul Oleksandr Usyk.
„Asta e mentalitatea mea, mentalitatea unui luptător. Sunt aici pentru competiţie. Sunt aici pentru a dovedi că sunt cel mai bun luptător”, a adăugat Joshua, care nu a mai urcat în ring de la KO-ul suferit împotriva lui Daniel Dubois în septembrie 2024.
Evenimentul, transmis pe Netflix la fel ca meciul Paul-Tyson, ar trebui să fie deosebit de profitabil pentru cei doi, cu 184 de milioane de dolari de împărţit, potrivit estimărilor mai multor mass-media.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







