”Bombă” în rândul producătorilor de echipamente sportive: Kylian Mbappé părăseşte Nike şi semnează un contract cu marca elveţiană On

”Bombă” în rândul producătorilor de echipamente sportive: Kylian Mbappé părăseşte Nike şi semnează un contract cu marca elveţiană On

Kylian Mbappé a semnat un contract cu producătorul de echipamente sportive On, după ce a fost asociat cu marca americană Nike încă de la începutul carierei sale. Thierry Henry, la rândul său, a fost numit director de fotbal al mărcii elveţiene.

O adevărată bombă în rândul producătorilor de echipamente sportive! Căpitanul echipei naţionale a Franţei, Kylian Mbappé, a semnat un contract cu producătorul de echipamente sportive On, după ce a fost asociat cu marca americană Nike încă de la începutul carierei sale, a anunţat vineri marca elveţiană.

„Astăzi, marca elveţiană de îmbrăcăminte sportivă On anunţă intrarea sa în lumea fotbalului alături de campionul de fotbal Kylian Mbappé, marcând începutul călătoriei mărcii în cel mai popular sport din lume”, a declarat On într-un comunicat, precizând, de asemenea, că Thierry Henry, campionul mondial din 1998, devine directorul său de fotbal.

 

Mbappé doreşte să „depăşească limitele”

„(Mbappé) îşi va pune la dispoziţie experienţa sa de înalt nivel în dezvoltarea şi testarea viitoarelor încălţăminte şi echipamente de fotbal. De asemenea, va deveni ambasador mondial al On, extinzând parteneriatul dincolo de fotbal pentru a cuprinde mişcarea, performanţa şi designul contemporan”, se menţionează în comunicat.

„Încă de la început, ceea ce m-a atras la On a fost posibilitatea de a construi împreună ceva cu totul nou, care va contribui la modelarea jocului de mâine. Vreau să aduc experienţa şi perspectiva mea în ceea ce creăm, să depăşim limitele prin inovaţie şi să rămânem mereu fideli bucuriei fotbalului. Avem un vis comun, iar acesta este doar un început”, a declarat la rândul său Kylian Mbappé, citat în comunicat.

On, care intră astfel cu paşi mari în segmentul fotbalului cu această achiziţie de senzaţie, nu a precizat valoarea contractului încheiat cu superstarul echipei naţionale a Franţei.

Înfiinţată în 2010 şi specializată  în producţia de încălţăminte de alergare sau de tenis, On îl are printre acţionari pe legendarul jucător de tenis Roger Federer, care, la rândul său, a părăsit Nike la sfârşitul carierei sale pe terenuri pentru a se alătura producătorului de echipamente cu sediul la Zurich.

O lovitură dură pentru Nike

Plecare lui Mbappé reprezintă o lovitură dură pentru Nike, liderul mondial în domeniul articolelor sportive, care colabora cu atacantul francez încă de când acesta era foarte tânăr şi îl transformase în principalul său ambasador pe piaţa fotbalului. Mbappé, campion mondial în 2018 şi deţinătorul recordului de goluri marcate în faza finală a Cupei Mondiale (22), l-a înlocuit astfel treptat pe Cristiano Ronaldo, un alt ambasador al mărcii cu „virgulă”, care, la aproape 41 de ani, se apropie de sfârşitul carierei.

Cu toate acestea, Nike are contracte cu mai multe vedete importante ale fotbalului mondial, precum Erling Haaland sau Vinicius Junior.

Compania americană, cu sediul în Oregon (nord-vest), este, de asemenea, furnizorul echipamentelor echipei naţionale a Franţei, întrucât şi-a prelungit în 2024 contractul cu Federaţia Franceză de Fotbal (FFF) până în 2034, pentru o sumă estimată la 100 de milioane de euro pe an.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră