Tehnicianul formaţiei Metz, Ladislau Boloni, a declarat, vineri seară, că echipa Olympique Marseille a dominat meciul încheiat la egalitate, scor 2-2, în etapa a doua a campionatului Franţei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Marseille este Marseille, cu mulţi jucători buni, eficienţi. O bestie rănită de greci (n.r. - referire la eliminarea din Liga Campionilor în faţa celor de la Panathinaikos). Au avut ocazii, au lovit bara de trei ori. Noi ne-am crescut nivelul în raport cu Rennes. Dorinţa şi starea de spirit ne-a permis să câştigăm un punct. Dar totuşi a existat frustrare că am fost egalaţi. Agresivitatea, îndrăzneala dă o altă atitudine. Dacă e să fiu realist şi drăguţ, pot să spun că Marseille a dominat. Dar contează mai puţin, fotbalul se joacă 90 de minute şi poate exista un sentiment de amărăciune că am fost egalaţi pe final", a spus Boloni.

Echipa franceză FC Metz, antrenată de tehnicianul român Laszlo Bölöni, a încheiat la egalitate vineri, pe teren propriu, scor 2-2, cu formaţia Olympique Marseille, în primul meci al etapei a doua din Ligue 1.

Olympique a deschis scorul pe stadionul Saint-Symphorien, printr-un jucător de 18 ani Emran Soglo, care a devenit al doilea cel mai tânăr marcator al lui O.M. în Ligue 1. Metz a reacţionat, însă fără să înscrie, iar în minutul 59 a rămas în zece jucători, după eliminarea lui Aboubacar Lo.

Bölöni a regândit totul şi echipa sa a reuşit să egaleze în minutul 65, prin Cheikh Sabaly. Chiar dacă juca în zece, tot Metz a marcat în minutul 71, prin Georges Mikautadze, şi a preluat conducerea pe tabelă. Golul egalizator al oaspeţilor a venit în minutul 81, de la Vitinha, şi partida s-a încheiat 2-2.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.