Formaţia Antwerp, antrenată de Ladislau Boloni, a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 3-1, de Oostende, în ultima etapă a grupei B din play-off-ul II al campionatului Belgiei.
Ca urmare a acestui rezultat, Antwerp încheie grupa pe locul trei, cu 14 puncte.
Câştigătoarea grupei este Lokeren, care în zece etape a obţinut 21 de puncte.
Echipa Lokeren va disputa o semifinală cu câştigătoarea grupei A, Zulte-Waregem, iar câştigătoarea va întâlni apoi formaţia de pe locul cinci din play-off-ul principal al campionatului belgian. Câştigătoarea acestei finale va juca în turul trei preliminar al Ligii Europa.




























