Kylian Mbappé a fost absent la meciul de deschidere al echipei Real Madrid la Cupa Mondială a Cluburilor, miercuri, cu Al-Hilal (1-1), din cauza unui virus, şi a fost izolat în camera sa de hotel pentru a nu-şi infecta coechipierii.
"Nu ştim dacă va fi aici pentru al doilea meci. Vom vedea cum se recuperează în următoarele zile", a declarat miercuri Xabi Alonso, întrebat despre absenţa lui Kylian Mbappé de la meciul de deschidere al Cupei Mondiale a Cluburilor, disputat miercuri de Real Madrid cu Al-Hilal (1-1).
Potrivit Marca, el a suferit un acces de febră care l-a ţinut departe de restul echipei şi a fost chiar izolat în camera sa pentru a evita contaminarea celorlalţi membri ai echipei. Coechipierul său Federico Valverde a confirmat: "A fost răcit, nu cred că a ieşit din cameră".
Kylian Mbappé a fost atât de slăbit încât nu a putut participa la şedinţa foto oficială a competiţiei şi nici măcar să îl întâmpine pe preşedintele Florentino Perez la sosirea sa în Statele Unite. Starea sa de sănătate şi temperaturile ridicate din Miami (38°C, 65% umiditate) au determinat staff-ul medical să nu îşi asume niciun risc.
Potrivit cotidianului sportiv spaniol, căpitanul Franţei ar avea, de asemenea, dificultăţi de alimentaţie. El ar fi fost nevoit să îşi schimbe regimul alimentar şi consumă acum fructe şi băuturi energizante. Kylian Mbappé este, prin urmare, foarte incert pentru al doilea meci al lui Real Madrid în competiţie, împotriva lui Pachuca, duminică (ora 22.00).

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.