Billie Jean King: A fost neplăcut să aud membrii echipei masculine de hochei a SUA râzând la o glumă făcută de Trump pe seama echipei feminine de hochei

Billie Jean King: A fost neplăcut să aud membrii echipei masculine de hochei a SUA râzând la o glumă făcută de Trump pe seama echipei feminine de hochei

Marea jucătoare americană de tenis Billie Jean King şi-a exprimat părerea cu privire la controversa din jurul echipei masculine de hochei pe gheaţă a Statelor Unite, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice, după ce jucătorii au râs la o glumă făcută de preşedintele Donald Trump pe seama echipei feminine, de asemenea medaliată cu aur, informează Reuters.

În timpul unei convorbiri telefonice duminică, în care a felicitat echipa masculină pentru victoria în prelungiri împotriva Canadei la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina, Trump i-a invitat pe jucători la discursul privind Starea Uniunii şi la o vizită la Casa Albă.

„Trebuie să vă spun că va trebui să invităm şi echipa feminină, ştiţi asta, nu?”, a spus Trump, înainte de a glumi că, dacă nu le va invita pe femei, probabil se va declanşa procedura de demitere.

S-au auzit mai mulţi jucători râzând, ceea ce a stârnit imediat reacţii negative online.

King, o susţinătoare de lungă durată a egalităţii sociale, a răspuns pe reţelele de socializare subliniind că leadershipul şi caracterul depăşesc declaraţiile publice şi se manifestă şi în momentele private.

„Când sportivii joacă pentru naţiunea lor, ei concurează pentru ceva mai mare decât ei înşişi”, a scris King, de 39 de ori campioană de Grand Slam la simplu, dublu şi dublu mixt, pe X. „Medaliile de aur câştigate de echipele feminine şi masculine de hochei ale SUA sunt la fel de importante şi istorice.”

„Am petrecut mult timp în vestiare de-a lungul carierei mele şi înţeleg perfect gama de emoţii apărută după o victorie importantă”, a spus ea. „Cu toate acestea, mi s-a părut neplăcut să aud membrii echipei masculine de hochei a SUA râzând la o glumă pe seama echipei feminine de hochei.”

King a îndemnat oamenii să se concentreze pe ceea ce contează cel mai mult: realizările remarcabile ale ambelor echipe şi importanţa sprijinului reciproc între sportivi, indiferent de sex.

„Să nu pierdem din vedere cât de important este acest moment pentru hochei, sportul feminin şi ţara noastră”, a scris King. „Şi să ne asigurăm că bărbaţii şi femeile se susţin reciproc.”

Echipa feminină a SUA a refuzat invitaţia de a participa la discursul de marţi privind Starea Uniunii, invocând motive de timp şi angajamente anterioare, dar exprimându-şi recunoştinţa pentru recunoaşterea realizării lor.

Mai mulţi jucători ai echipei masculine a SUA au calificat incidentul din vestiar drept nefericit, inclusiv căpitanul Auston Matthews, care a declarat că le iubesc pe componentele echipei feminine şi că nu simt „decât dragoste şi respect” pentru ele şi pentru ceea ce au realizat.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră