Fostul internaţional german Lothar Matthaus consideră că portarul Manuel Neuer nu are niciun drept să critice clubul Bayern Munchen, după ce a schiat fără să fie atent şi s-a accidentat. El consideră că acesta nu mai merită să fie căpitanul echipei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Manuel Neuer nu mai este potrivit pentru a fi căpitan al lui Bayern. A schiat neglijent şi a oferit un interviu neautorizat în care atacă vehement clubul”, a declarat Matthaus pentru Sky Sports.

Scandalul de la Bayern a izbucnit după ce, în două interviuri pentru site-ul de sport The Athletic şi cotidianul Süddeutsche Zeitung, Manuel Neuer, indisponibil până la sfârşitul sezonului după ce s-a accidentat la piciorul drept la schi, a criticat ferm demiterea antrenorului de portari din 2011 şi prieten apropiat, Toni Tapalovic, de către Bayern pe 24 ianuarie.

„A fost o lovitură pentru mine, când eram deja la pământ. Parcă mi s-ar fi smuls inima”, a explicat portarul german, care a împlinit recent 37 de ani.

„Nimeni nu a murit, niciun copil nu este grav bolnav, este despărţirea unui angajat de care a fost foarte apropiat”, a adăugat Matthaus referitor la afirmaţia lui Neuer privindu-l pe Tapalovic.

Neuer şi-a fracturat piciorul drept la schi şi nu va mai evolua în acest sezon. El afirmase, în decembrie, că s-a dus să schieze pentru "a-şi limpezi" gândurile, după eliminarea Germaniei de la Cupa Mondială.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.