Medicul FC Dinamo, Liviu Bătineanu, a declarat, duminică, pentru agenţia News.ro, după ce a fost audiat la Poliţia Capitalei, că le-a spus anchetatorilor tot ce ştia de când a căzut Patrick Ekeng pe teren şi că nu a fost acuzat de nimeni pentru nimic, reafirmând că treaba lui s-a terminat după ce fotbalistul a fost preluat de ambulanţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am fost audiaţi toţi. Toţi cei care am participat la acest tragic eveniment. Nu ştiu dacă a mai fost cineva de la Dinamo, pentru că nu ne-am văzut. Nu m-a acuzat nimeni de nimic, pentru că sunt lucruri care se fac după anumite protocoale. Şi eu am respectat protocolul care trebuia făcut, pentru pregătirea mea şi pentru ce fac eu pe marginea terenului. Le-am spus că am respectat protocolul, dar oamenii ştiau. În presă apar toate aberaţiile din lume, dar oamenii ştiau că la şedinţa tehnică participă ambulanţa şi ei pun parafa pe foaie, ei asigură asistenţa medicală de urgenţă. Eu am chemat ambulanţa, a venit şi din momentul acela mi s-a terminat treaba. Chiar vrei să-ţi mai spun ceva? Nici nu trebuia să plec de pe teren, pentru că arbitrul nici nu mai avea voie să dea drumul la meci dacă am plecat de pe teren. În fine, discutăm", a spus Bătineanu pentru News.ro.

Medicul FC Dinamo a anunţat că va face o conferinţă de presă: "O să organizez o conferinţă de presă şi o să povestesc tot de când m-am apucat eu de fotbal, pentru că aşa nu se mai poate. Am vorbit cu clubul şi voi organiza o conferinţă de presă. Am răspuns la absolut toate întrebările care au fost puse. M-au întrebtat absolut tot şi am răspuns la absolut tot. Am spus tot de când a căzut Ekeng pe teren şi până când am ajuns la poliţie. Tot, absolut tot. M-au întrebat şi despre vizita medicală, deşi este o întrebare inutilă. În fotbal, nu poţi să intri pe teren dacă nu ai vizita medicală. Restul speculaţiilor nu le comentez. Lui Ekeng i s-a făcut un control medical amănunţit la o clinică privată, după vizita de la INMS, ca oricărui alt jucător nou. Deci, tuturor jucătorilor noi li se face un control medical, o examinare suplimentară la o clinică privată. Dar nu a existat o bănuială a celor de la INMS că ar fi avut ceva la inimă. Aceste controale se fac la absolut toţi jucătorii nou veniţi la echipă".

Medicul echipei FC Dinamo, Liviu Bătineanu, şi personalul medical de pe ambulanţa Puls cu care a fost transportat la spital fotbalistul dinamovist Patrick Ekeng au fost audiaţi, duminică, la Poliţia Capitalei, în dosarul în care se fac cercetări privind moartea jucătorului.

Parchetul Tribunalului Bucureşti a anunţat că a fost începută urmărirea penală in rem pentru ucidere din culpă, în cazul decesului lui Patrick Ekeng. În cadrul anchetei au fost ridicate mai multe documente, ambulanţa cu care a fost transportat jucătorul dinamovist a fost sigilată, alte două ambulanţe aflate la stadion au fost examinate criminalistic, iar înregistrările video care surprind momentul prăbuşirii jucătorului pe teren şi acordarea primului ajutor medical vor fi analizate.

Jucătorul dinamovist Patrick Ekeng a murit vineri seară, la 26 de ani, după ce s-a prăbuşit pe teren, la meciul cu FC Viitorul. Camerunezul Patrick Ekeng a fost scos de pe teren cu ambulanţa, în minutul 70 al meciului jucat de Dinamo cu FC Viitorul, după ce a căzut fără a fi atins de vreun alt fotbalist. Ekeng a fost transportat la Spitalul Floreasca, unde a fost resuscitat aproximativ o oră şi jumătate, fără succes însă.

Patrick Ekeng s-a născut la 26 martie 1990 la Yaounde. Cariera profesionistă a început-o la Canon Yaounde, apoi a trecut la Le Mans, Lausanne-Sport şi Cordoba, înainte de a fi transferat în iarnă de Dinamo. Mijlocaşul a jucat de şapte ori în naţionala Camerunului. El era căsătorit şi avea o fetiţă de doi ani. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.