Mouhamed Barro continuă alături de BC CSU SIBIU şi în stagiunea viitoare. Pivotul senegalez va petrece astfel al 2-lea său sezon în galben-albastru şi implicit în România, după ce a ajuns la echipa noastră în vara lui 2022.
Născut la Pikine, Senegal, Mouha a împlinit 28 de ani în luna mai a acestui an. El este un jucător de poziţia 5, care măsoară 2.05 metri. Pe parcursul sezonului recent încheiat Barro şi-a demonstrat utilitatea şi a avut multe momente în care şi-a pus direct amprenta asupra rezultatelor obţinute de echipa noastră.
În total a strâns 41 de meciuri pentru BC CSU Sibiu în sezonul 2022/2023, dintre care 39 în LNBM şi alte 2 în Cupa României. În campionat, Barro a avut medii statistice de 7.6 puncte şi 5.4 recuperări, cu procentaje de 68.8% de la 2 puncte şi 68.9% de la linia de libere, pentru un index al eficienţei de 11.2 unităţi, în mai puţin de 20 de minute petrecute pe parchet. Tot pe parcursul stagiunii trecute a avut 16 partide în care a avut minim 15 la eficienţă şi a terminat de două ori în double-double, chiar în sfertul de finală câştigat în decisiv cu CSO Voluntari.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În cariera sa, înainte de a ajunge în România, Barro a jucat în majoritatea timpului în Spania la echipe precum Union La Palma, Herbalife Gran Canaria, Oviedo, Acunsa Gipuzkoa, Leyma Coruna şi Melilla. El a bifat şi o experienţă în liga secundă din Franţa, la Lille.
„Sunt foarte fericit că mă voi întoarce la Sibiu şi voi juca din nou pentru CSU. Sper că vom putea face lucruri şi mai bune decât în sezonul precedent. Aici mă refer atât din punct de vedere individual, cât şi colectiv. Hai CSU!” a transmis Mouhamed Barro, imediat după ce a semnat noul contract.
”Mouhamed Barro este un jucător care s-a adaptat extrem de uşor la configuraţia şi filozofia echipei noastre, mai ales în partea a doua a sezonului recent încheiat, şi care, suntem convinşi că mai are multe de arătat. Ne bucurăm că staff-ul tehnic l-a dorit în angrenajul noustru pentru sezonul următor şi abia aşteptăm să îl revedem pe parchet alături de Rareş, Mirel, Mo, Aurică şi Nandor Kuti!”, a spus Horaţiu Floca, directorul BC CSU Sibiu.
Mouhamed este înrudit cu Ousmane Barro, cel mai longeviv pivot străin din baschetul românesc în ultimii ani. De asemenea, Mouha a devenit tată la scurt timp după ce a cucerit medaliile de bronz în Liga Naţională de Baschet Masculin alături de BC CSU Sibiu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.