Legendarul antrenor al echipei San Antonio Spurs, Gregg Popovich, în vârstă de 74 de ani, a semnat un nou contract pe cinci ani cu clubul din NBA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Popovich, care este şi preşedinte al operaţiunilor de baschet ale francizei texane, a fost numit în acest an în Hall of Fame.

Popovich a condus Spurs la cinci titluri NBA de când a preluat echipa în 1996, devenind astfel cel mai longeviv antrenor din toate ligile sportive americane importante.

De asemenea, el a condus o echipă naţională americană formată din vedete din NBA spre aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021.

Prelungirea contractului lui Popovich a fost anunţată printr-o declaraţie de două fraze care nu a dezvăluit termenii financiari ai înţelegerii, dar, potrivit ESPN, care citează surse anonime, contractul său ca antrenor şi principal factor de decizie în materie de recrutare ar urma să îi aducă peste 80 de milioane de dolari (73 de milioane de euro).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.