Clubul scoţian Glasgow Rangers a anunţat, luni, că Barry Ferguson a fost numit antrenor interimar până la finalul sezonului, în locul lui Philippe Clement, care a fost demis duminică. La Glasgow Rangers este legitimat şi Ianis Hagi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ferguson, 47 de ani, fost jucător la Rangers, revine la club într-un „moment dificil”, a declarat directorul general al clubului din Glasgow, Patrick Stewart, într-un comunicat. 

Este un semn de încredere din partea conducerii faţă de fostul lor căpitan, care nu a antrenat niciodată la un nivel înalt (Blackpool, Clyde FC, Kelty Hearts şi Alloa Athletic).

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Rangers se află pe locul doi în Championship şi la 13 puncte în spatele rivalei din Glasgow, Celtic, după 27 de meciuri. În cupă, au fost eliminaţi de Queen's Park, echipă din divizia a doua, la începutul lunii februarie. În Liga Europa, clubul este încă în cursă şi va înfrunta echipa turcă Fenerbahçe în optimile de finală, în martie.

Philippe Clement a fost demis după o nouă înfrângere, sâmbătă, acasă cu St Mirren, scor 2-0. Belgianul a fost numit în octombrie 2023 şi a câştigat Cupa Ligii Scoţiene la două luni după sosirea sa.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.