Preşedintele CFR Cluj, Cristian Balaj, este la primul titlu de campion al României din această funcţie. El anunţă transferuri la campioană şi speră că din sezonul viitor va exista sistemul VAR.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Felicit băieţii, au avut dăruire, cu o echipă a Craiovei care a făcut tot ce depinde de ea. Am reuşit să contracaăm pasele lungi, centrărle, ne-am retras, am suferit... Am făcut 95 de puncte, e foarte mult într-un campionat. Mai avem o etapă, sper să o tratăm cu aceeaşi seriozitate şi să se bucure cei de la Buzău de un meci frumos. Este trofeul jucătorilor şi al staff-ului tehnic, ei au muncit, noi, ceilalţi nu am făcut decât să-i încurajăm, să le asigurăm condiţii optime. Ne cerem scuze dacă am fost uneori subiectivi, am vrut imparţialitate, nu a ieşit mereu", a spus Balaj la Digisport.

Balaj regretă că încă nu este VAR în Liga 1: "Îmi pare rău că nu avem VAR, este imposibil... E foarte greu, dacă nu imposibil pentru ochiul uman să perceapă 2-3 milimetri. La facele la limită, ambigue trebuie dat credit atacului pentru că spectatorii vor să vadă goluri. În momentul în care vom avea VAR o să mă bucur pentru foştii mei colegi pentru că scapă de asemenea situaţii. De-a lungul acestui an au fost atât de multe greşeli încăt nu ar trebui să vorbim de două faze. Noi am propus VAR şi pentru ultima etapă, dar am înţeles că nu s-a reuşit".

Balaj a anunţat o campanie de transferuri de excepţie, atât cu jucători consacraţi, cât şi cu tineri, din Coasta de Fildeş.

"Nu am avut preocupări la adresa adversarului, au fost minciuni despre noi, că Popa de la FC Voluntari a semnat cu noi, nu este adevărat. Întotdeauna am anunţat în secunda 1 în momentul în care ne pregăteam să semnăm cu acel jucător. Dacă am fi semnat cu Popa, primii ar fi aflat cei de la Voluntari. Majoritatea jucătorilor va rămâne. Am lucrat deja la transferuri, jucători titulari, unii dintre ei căpitani care au jucat la echipe de grupe europene. Vor veni şi jucători tineri, talentaţi, patru jucători din Coasta de Fildeş, după modelul Lacina Traore. Sunt jucători mai talentaţi decât a fost Traore când a venit la CFR Cluj. În paralel, avem şi jucători care au confirmat, care au jucat meci de meci, care sunt căpitani la echipe din campionate străine. Eu l-aş naturaliza pe Boateng, nu am văzut un jucător atât de bun ca el. CFR Cluj este un club solid, capitalul social este mai mare decât al primelor cinci echipe din Liga 1 adunat la un loc. Avem vreo 120 de milioane, nu se punea problema ca gruparea să intre în faliment sau în insolvenţă dacă nu ar fi ieşit campioană. Datoria este către finanţtorul clubului, care a sprijinit necondiţionat echipa", a adăugat el.

Formaţia CFR Cluj a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa Universitatea Craiova, în penultima etapă a play-off-ului Ligii 1 Casa Pariurilor, şi a câştigat al cincilea titlu consecutiv de campioană a României, al optulea din istoria sa. Cu o etapă înainte de finalul sezonului, clujenii au 57 de puncte, în timp ce a doua clasată, FCSB, care a înregistrat sâmbătă o remiză, are 53 de puncte.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.