Atletul Mo Farah a anunţat, marţi, că sezonul 2023 va fi „probabil” ultimul din cariera lui. Britanicul în vârstă de 39 de ani va concura la Maratonul de la Londra şi nu intenţionează să continue până la Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mo Farah este cvadruplu campion olimpic cu două titluri la 5.000 m şi două la 10.000 m.

„Nu voi continua până la Jocurile Olimpice (în 2024, la Paris) şi cred că 2023 va fi probabil ultimul meu sezon”, a declarat britanicul, citat de Reuters şi The Guardian.

Dar, înainte de retragere, îşi va încerca din nou norocul la Maratonul de la Londra, din 23 aprilie.

„A fost o carieră incredibilă şi pentru mine să concurez în această cursă înseamnă foarte mult. Mereu am spus că ar fi grozav să o câştigi într-o zi,. Sunt mândru de ceea ce am realizat şi vreau să îmi mai acord o şansă să văd ce pot face. Dar nu am nimic de dovedit", a spus Farah.

Cel mai bun rezultat al său în capitala britanică a fost locul trei în 2018, sezon în care a câştigat Maratonul de la Chicago. Farah nu a putut să participe anul trecut din cauza unei accidentări.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.