Formaţia Astra Giurgiu s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României, după ce a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 5-1, echipa Luceafărul Oradea, într-un meci din 16-imile competiţiei, în care Valentin Gheorghe a înscris de trei ori.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Begue ’64, Zoua ’65 şi V. Gheorghe ’70, ’81, ‘90. Pentru gazde a înscris Pop, în minutul 69.
În minutul 55, Astra a ratat un penalti prin Buş.
Partidele Bucovina Rădăuţi – Gaz Metan Mediaş, Fotbal Club Rapid – Turris-Oltul Turnu Măgurele şi Unirea Alba Iulia – FCSB au loc tot joi.
În optimile de finală ale Cupei României s-au mai calificat FC Voluntari, AFK Csikszereda, Universitatea Craiova, Sepsi OSK Sf. Gheorghe, Dinamo, CSM Politehnica Iaşi, CS Mioveni, Dunărea Călăraşi, FC Universitatea Cluj, AFC Hermannstadt, FC Viitorul şi CFR Cluj.




























