Antrenorul spaniol Michel, care a părăsit Girona la sfârşitul lunii mai, va prelua conducerea echipei Ajax Amsterdam. El a semnat un contract până în 2028.
„Míchel a semnat un contract pe două sezoane în calitate de antrenor principal, până la 30 iunie 2028”, a anunţat Ajax Amsterdam marţi seara.
Michel (50 de ani), care a antrenat şi la Rayo Vallecano şi SD Huesca înainte de a ajunge pe locul 4 în Liga cu Girona în 2024, era la final de contract. „Michel este un antrenor ambiţios şi exigent. Sunt convins că va şti să insufle viziunea sa şi metoda sa riguroasă de lucru echipei noastre”, l-a lăudat directorul tehnic al clubului Ajax, Jordi Cruyff.
„Sunt încântat să fiu aici şi mândru să fac acest nou pas în cariera mea. Ajax este un nume mare în Europa, un club care a format întotdeauna tinere talente. Obiectivul este să readucem Ajaxul acolo unde merită să fie, şi sunt convins că vom reuşi”, a declarat la rândul său spaniolul, care îi succede lui Oscar Garcia, numit în martie după perioada de interimat a lui Fred Grim, care îl succedase la rândul său pe John Heitinga, demis după 128 de zile, pe 6 noiembrie.
Ajax a terminat pe locul 5 în Eredivisie în acest sezon, la 28 de puncte în spatele echipei PSV Eindhoven.




























