Antrenorul Djamel Belmadi va rămâne în fruntea Algeriei până în 2026, după cum a afirmat, vineri, preşedintele Federaţiei Algeriene de Fotbal (FAF), Djahid Zefizef.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Djamel Belmadi a semnat într-adevăr amendamentul la contractul său pe patru ani, adică până în 2026”, a declarat Zefizef, precizând că este „un angajament care îl priveşte atât pe selecţionerul naţional, cât şi pe personalul său”.

„I-am stabilit obiective clare pentru următoarele două Cupe Africii ale Naţiunilor” (CAN), a adăugat el.

Ajuns în fruntea selecţionatei algeriene în august 2018, Belmadi, în vârstă de 46 de ani, a fost lăudat după ce a câştigat CAN 2019 în Egipt. Dar după eliminarea în primul tur al CAN 2022 şi eşecul lor în cursa de calificare la Cupa Mondială din Qatar din 2022, mulţi observatori au pus la îndoială alegerile sale. A fost în centrul unei vaste campanii pe reţelele de socializare şi în anumite mass-media prin care i s-a cerut plecarea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.