Angelique Kerber a declarat că este prietenă bună cu Simona Halep şi speră ca jucătoarea română să revină cât mai repede după accidentarea suferită miercuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am încercat să o ajut cât puteam şi sper că va reveni cât mai curând şi că nu este ceva grav. De-a lungul timpului, am fost împreună în circuit. Ne cunoaştem foarte bine pe teren şi în afara lui. Aceasta este viaţa în circuit acum, am trecut toate prin astfel de experienţe. Am jucat dublu cu ea la Miami, ne-am distrat bine acolo. Cu cât trece timpul şi devii mai în vârstă, cred că e mai uşor pentru noi (n.r. - să fim prietene). Suntem foarte bune prietene. Acesta este un motiv în plus să nu mă simt bine când văd lucruri precum cele întâmplate azi (n.r. - miercuri). Sper să se refacă repede", a declarat Kerber, după meci.

Simona Halep a anunţat, miercuri, pe Twitter, că primele investigaţii au arătat că a suferit o ruptură la nivelul gambei stângi. Ea a precizat că va efectua un RMN joi pentru a afla mai multe detalii.

"Investigaţiile au arătat că am o ruptură la nivelul gambei stângi. Voi efectua un RMN mâine pentru a înţelege mai bine despre ce accidentare este vorba, dar, pentru moment, nu suntem siguri de perioada de recuperare. Sunt foarte dezamăgită să închei în acest fel turneul de la Roma, dar voi face tot ce pot să mă recuperez şi să revin cât mai rapid posibil. Vă mulţumesc pentru susţinere şi vă voi ţine la curent cu recuperarea", a anunţat Halep.

WTA a prezentat, într-un filmuleţ postat pe Twitter, momentul în care Angelique Kerber o ajută pe Simona Halep să-şi strângă lucrurile după accidentarea de la Roma.

Kerber a strâns racheta şi lucrurile româncei, care a fost nevoită să părăsească terenul şchiopătând.

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a abandonat meciul disputat, miercuri, cu germana Angelique Kerber, locul 26 WTA, din turul al doilea al turneului WTA 1000 de la Roma, la scorul de 6-1, 3-3 pentru româncă. Halep eeste deţinătoarea trofeului la Roma şi fusese direct acceptată în această fază a competiţiei.

La 6-1, 3-3, în momentul în care Kerber avea 30-0, pe serviciul ei, Halep a acuzat o accidentare la gamba stângă după ce a returnat o minge şi a cerut imediat intervenţia fizioterapeutului. Cu dureri mari şi cu lacrimi în ochi, sportiva din Constanţa a ajuns cu greu la bancă şi a luat decizia de a se retrage.

Simona Halep a părăsit terenul şchiopătând, ajutată de două persoane.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.