Jucătoarea Ana Bogdan, locul 82 WTA, a eliminat-o, sâmbătă, pe Monica Niculescu, locul 69 WTA şi cap de serie numărul 21, în primul tur al calificărilor turneului de la Cincinnati, cu premii de peste 2,8 milioane de dolari.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bogdan s-a impus cu scorul de 6-2, 7-6 (8), într-o oră şi 47 de minute.

Pentru un loc pe tabloul principal, Ana Bogdan va juca împotriva croatei Donna Vekici, numărul 37 mondial.

Tot în programul de sâmbătă, în turul I al calificărilor, Sorana Cîrstea, locul 54 WTA, va evolua cu americanca Vania King, locul 908 WTA, fostă numărul 50 mondial.

Premiul pentru participarea în primul tur al calificărilor este de 2.000 de dolari şi un punct, iar cel pentru turul doi estede 3.300 de dolari şi 20 de puncte.

Favorită principală la Cincinnati este Simona Halep. Ea este direct acceptată în turul al doilea, fază în care ar putea evolua contra Irinei Begu, locul 55 WTA. Begu va juca în turul I împotriva unei sportive venite din calificări, apoi, în cazul unei victorii, îşi va înfrunta colega de echipă de Fed Cup, cu care a făcut de multe ori pereche la dublu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.