Vedeta echipei feminine a Spaniei, Alexia Putellas, a părăsit luni stagiul de pregătire al echipei sale, înaintea celor două meciuri din Liga Naţiunilor cu Italia şi Suedia, din cauza unei accidentări la genunchiul stâng, au anunţat Federaţia spaniolă de fotbal şi FC Barcelona.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dubla câştigătoare a Balonului de Aur (2021, 2022) "îşi va continua procesul de recuperare" la Barcelona, a scris RFEF într-un comunicat, în urma unui acord încheiat cu clubul catalan.

Prin urmare, ea este indisponibilă pentru următoarele două meciuri ale Spaniei, împotriva Italiei, vineri, şi a Suediei, marţi.

Atacanta Barcelonei s-a accidentat la genunchiul stâng în meciul din Liga Campionilor cu Benfica (5-0). Acelaşi genunchi la care a fost operată în 2022, după o ruptură de ligamente încrucişate, ceea ce a făcut-o să rateze Euro cu La Roja.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.